Acasă Politic Bucureşti: Încă un nume pe lista torționarilor

Bucureşti: Încă un nume pe lista torționarilor

DISTRIBUIȚI

125196 – 06012014Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a descoperit, dintr-o lista de 35 de persoane cu functii de conducere in aparatul de represiune din perioada comunista, numele unui alt tortionar. Potrivit lui Andrei Muraru, presedintele IICCMR,

numele acestuia este Iuliu Sebestin. Pentru mai putin de un an, la jumatatea anilor ’50, Sebestin a fost reeducator la Gherla, fiind responsabil de reeducarea politica a detinutilor politici. Sebestin a murit in octombrie 2013.

„Iata ca aceasta lista devine din ce in ce mai scurta, daca noi nu avem resursele necesare ca investigatiile acestea sa fie duse la bun sfarsit”, a spus Andrei Muraru la Digi 24.

In timp ce sotia lui Sebestin nu cunoaste trecutul de tortionar al acestuia, fostele sale victime vorbesc de un adevarat regim al terorii impus de acesta la Gherla.

„La Gherla am stat doi ani si jumatate, dintre care doi ani am facut la Zarca – regim fara pat, bataie, infometare si nici la aer nu ne scotea – o data la o luna daca ne scotea. Afara de bataie, izolator, nu stiu ce…, unii nu prea mentioneaza – nu stiu de ce, ne dadea turtoi cu gaz. Turtoi cu gaz. Noi credeam ca malaiul asta l-a adus intr-un vagon in care a fost petrol. Aiurea, nu”, a povestit Ion Baurceanu, fost detinut politic.

Printre fostii detinuti politici intemnitati la Gherla care au supravietuit pentru a povesti ororile traite acolo se afla si fostul senator PNTCD, Matei Boila si doctorul Traian Neamtu.

Pe la Penitenciarul din Gherla au trecut si liderii taranisti Corneliu Coposu si Ion Diaconescu, scriitorul Paul Goma, Nicolae Steinhardt si cardinalul Alexandru Todea.

Muraru estimeaza ca pana la jumatatea anului 2014, cea mai mare parte a numelor din lista de 35 de tortionari sa fie dezvaluite prin finalizarea investigatiilor si depunerea plangerilor la Parchet.

Pana acum, IICCMER a depus doua plangeri la Parchet, in cazul tortionarilor Alexandru Visinescu (88 de ani), fost comandant al penitenciarului din Ramnicu Sarat in perioada 1957-1963, si Ion Ficior (85 de ani), fostul comandant al lagarului de munca de la Periprava.

In cazul lui Visinescu, istoricii pot demonstra pana acum ca 12 oameni au murit, in timp ce Ficior este responsabil pentru moartea a peste 100 de detinuti politici. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.