Acasă Politic Bucureşti: Premierul Ponta l-a primit pe şeful MI6

Bucureşti: Premierul Ponta l-a primit pe şeful MI6

DISTRIBUIȚI
ponta_m16

ponta_m16125793 – 31012014 – Premierul Victor Ponta l-a primit vineri, la Palatul Victoria, pe John Sawers, șeful Serviciului de Informații Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – MI6, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Cu acest prilej a fost apreciată excelenta cooperare dintre instituțiile de securitate româneşti şi britanice în prevenirea și combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetățenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO și ai Uniunii Europene. Între aspectele de interes special se află combaterea terorismului, a terorismului informatic şi a altor forme de activităţi ilegale la nivel regional și global. A fost efectuat și un schimb de opinii pe teme internaționale de actualitate.

În cadrul întrevederii a fost subliniată susținerea pe pe care Guvernul României o acordă consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituțional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.