Acasă Politic SUA vor cooperare cu România în explorarea interplanetară

SUA vor cooperare cu România în explorarea interplanetară

DISTRIBUIȚI
mihnea_costoiu_-__Charles_Bolden

mihnea_costoiu_-__Charles_Bolden125304 – 10012014 – Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, se află, în intervalul 6-14 ianuarie 2014, într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. În cadrul acestei vizite, demnitarul român s-a deplasat la sediul NASA

(National Aeronautics and Space Administration), unde a avut o întrevedere cu Charles F. Bolden, administratorul NASA şi general în retragere al Corpului Puşcaşilor Marini. Charles F. Bolden este, de asemenea, o figură proeminentă a aeronauticii americane, participând la patru misiuni în spaţiu ale agenţiei americane, dintre care trei în calitate de conducător al acestora. La întrevedere a participat şi Marius-Ioan Piso, directorul general al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Delegaţia română a prezentat realizările româneşti în domeniul cercetării spaţiale, consecinţele benefice ale implicării României în programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), dar şi proiectele paneuropene în care România este implicată (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics). Discuţiile au atins şi subiecte precum colaborarea dintre Agenţia Spaţială Română şi NASA în proiecte de exploatare interplanetară, în domeniul nano-sateliţilor şi al aplicaţiilor spaţiale pentru agricultură sau pentru monitorizarea dezastrelor.           Administratorul NASA, Charles Bolden, a exprimat deschiderea părţii americane de a sprijini recrutarea spaţială românească, participarea specialiştilor NASA la elaborarea şi implementarea proiectelor româneşti de cercetare spaţială, prevăzute de strategia de cercetare a României pentru perioada 2014-2020.

În cadrul unei agende complexe, elaborată cu susţinerea Ambasadei României la Washington, ministrul delegat Mihnea Costoiu a avut întrevederi cu reprezentanţi de vârf ai companiilor americane din cadrul Consiliului de Afaceri SUA-România şi cu omologi din instituţiile cu impact major asupra evoluţiei cercetării aplicate din România, precum Departamentul pentru Energie al SUA (DoE) sau Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA). În efortul de a promova potenţialul învăţământului superior şi cercetării româneşti, agenda include şi întrevederi cu reprezentanţi ai universităţilor Georgetown, George Washington şi Harvard, la care va fi prezent şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.