Acasă Politic Bucureşti: Liceenii bucureșteni, educați pentru sănătate

Bucureşti: Liceenii bucureșteni, educați pentru sănătate

DISTRIBUIȚI
UMF_Carol_Davila

UMF_Carol_Davila 126015 – 10022014 – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va derula în perioada 11 februarie – 11 martie 2014 campanii educative în liceele din Capitală. Construite sub forma unor conferinte de promovare a sǎnǎtǎții cu caracter instructiv-educativ, acestea au rolul de a aduce elevilor informații noi

și rǎspunsuri la problemele cu care se confruntǎ ȋn aceastǎ perioadǎ a vieții, scopul principal al manifestărilor fiind combaterea şi prevenirea unor afecţiuni des întâlnite în rândul populaţiei şcolare, având ca rezultat final reducerea numărului bolilor de care suferă elevii bucureșteni. Aceste campanii se derulează prin intermediul Diviziei de PR&Comunicare a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” coordonată de Lector Univ. Dr. Simona Maria Vlădica.

Temele abordate de cadrele didactice ale UMF “Carol Davila” cuprind subiecte variate printre care amintim: „scolioza”, „obezitatea și problemele de alimentație”, „sǎnǎtatea oralǎ”, „consumul de droguri și tutun”, „acneea” și „educația sexualǎ și metodele

Cadrele didactice de la UMF „Carol Davila” vor susţine conferințe, după un grafic bine stabilit, la Colegiul National “Ghe. Lazar”, Colegiul National “Sfantul Sava”, Liceul Teoretic “C.A. Rosetti”, Colegiul National “Iulia Hasdeu” şi Colegiul National “Dimitrie Cantemir”. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.