Acasă Politic Bucureşti: Rudel Obreja, arestat pentru 29 de zile

Bucureşti: Rudel Obreja, arestat pentru 29 de zile

DISTRIBUIȚI
rudel_obreja

125925 – 05022014 – Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi cerut un milion de euro de la o persoană judecată de instanţa supremă, pentru a interveni în favoarea acesteia la judecători, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Antena 3.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”.

Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, mai susţin procurorii anticorupţie. 

„Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a ‘noului cod’ (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)”, a mai arătat DNA.

Recursul din dosarul denunţătorului a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă. 

Rudel Obreja a fost în faţa procurorilor anticorupţie şi în dosarul galei „Campion pentru România”, fiind audiat în legătură cu organizarea meciului în care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, în 2011. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.