Acasă Politic Cluj: Traian Băsescu: Societatea românească este “extrem de tolerantă la corupţie”

Cluj: Traian Băsescu: Societatea românească este “extrem de tolerantă la corupţie”

DISTRIBUIȚI
basescu56

basescu56126001 – 10022014 – „Avem o problema în interiorul societatii romaneşti, care este extrem de toleranta la coruptie, la nerespectarea regulilor”, a declarat presedintele Traian Basescu, duminica, la Cluj-Napoca, la dezbaterea despre statul de drept organizata de Fundatia Miscarea Populara.

„Politicienii care mentin cu toate energia lor drumul spre vest al Romaniei vor gasi pana la urma suport al populatiei, pentru ca altfel riscul este sa ramanem intr-o zona gri, in care sa nu fim nici europeni, nici non-europeni, iar asta ne va aduce prejudicii uriase. V-o spun si cu rugamintea sa ma credeti ca nu toata lumea si toti vecinii nostri vor ca Romania sa aiba succes in UE. Depinde insa enorm de reactia populatiei”, a mai spus presedintele.

In acest sens, Traian Basescu a facut un apel la cetateni, spunand ca fara sprijinul societatii nu vom putea depasi aceasta situatie de criza.

Totodata, presedintele a spus ca mentiunile din MCV fac referire la obiective pe care ni le-am asumat odata cu intrarea in Uniunea Europeana.

„Noi suntem judecati in MCV pornind de la obligatia pe care Romania si-a exprimat-o de a respecta criteriile politice. Asta inseamna statul de drept, stabilitate si respectarea drepturilor omului si sustinerea minoritatilor. Nu as vrea sa ne vedem mai negri decat suntem sau intr-o lumina mai neagra decat este drept. Dar luand criteriile de la Copenhaga este clar ca Romania nu are probleme in ceea ce priveste respectarea drepturilor minoritatilor si are minime probleme in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului”, a declarat Traian Basescu, adaugand ca Romania are probleme in ceea ce priveste respectarea drepturilor politice.

Seful statului a atras atentia ca acest criteriu este unul fara de care nu se pot incepe negocieri de aderare la spatiul Schengen si ca nerespectarea lui face ca „unele tari sa aiba serioase dubii in privinta aderarii noastre la Schengen”.

„Sunt lucruri care nu pot fi trecute cu vederea – momentul din vara lui 2012, cand s-a incercat debarcarea presedintelui Romaniei prin nerespectarea Constiutiei este un element care ramane in rapoarte. (…) Martea neagra a fost momentul reaparinderii unor dubii asupra capacitatii Romaniei de a respecta criteriile. Atacul la institutii, atacul politic, denigrarea institutiilor care sunt deja recunoscute. Avem deja parlamentari cu hotarare definitiva de nerespecatre a criteriilor de integritate. Nu stiu daca realizam ce soc este pentru partenerii europeni sa afle ca Parlamentul Romaniei nu respecta deciziile instantelor”, a adaugat Traian Basescu, spunand ca Romania a facut „pasi inapoi dupa vara lui 2012”.

„Ce mi se pare nedrept acum, cand institutiile statului au inceput sa functioneze, cand ministri, consilieri locali au fost condamnati, mi se pare nedrept sa spui ca coruptia este mai mare ca oricand. Nu, institutiile statului au fost capabile sa arate coruptia, ceea ce nu era posibil in vremea lui Adrian Nastase”, a mai spus presedintele Romaniei.

De asemenea, Traian Basescu a spus ca noul Cod Penal este de partea justitiei si ca el crede in posibilitatea de indreptare a infractorilor. Totodata, el a tinut sa arate ca, in cazul recidivistilor, pedepsele sunt mult mai mari decat in vechiul cod.

 

„Ma si bucura intrarea in vigoare a unui Cod Penal, pentru ca obiectivul unui stat este sa-si indrepte infractorii. Cel care greseste prima data trebuie sa aiba sansa mai rapida, ceea ce nu inseamna ca nu reprosez erori in Codul de Procedura Penala, dar altfel, noile coduri, fie ca vorbim de cel comercial si de Codul Penal si de Procedura Penala sunt instrumente moderne ale statului roman. Cheia este ca ele sa fie aplicate intocmai. Plec de la premisa ca un om care a gresit prima data, are dreptul sa se indrepte. (…) Codurile sunt parte a noii justitii din Romania. Poate nu toate lucrurile sunt bine pregatite – cum este cel cu bratarile pentru detinutii la domiciliu. Romania va avea un Cod Penal civilizat”, a adaugat Traian Basescu.

Traian Basescu a mai declarat daca politicienii nu sustin drumul spre Vest al Romaniei, Romania risca sa ramana „intr-o zona gri”.

„A tine la respectarea partenerilor nostri nu este o slugarnicie. Ei ne fac observatii in momentul in care noi nu ne tinem cuvantul. E mult mai usor sa privim spre uniunea euro-asiatica, dar inca nu am vazut romani cu ochii oblici”, a mai spus presedintele. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.