Acasă Politic PNL, liber la alianțe în teritoriu

PNL, liber la alianțe în teritoriu

DISTRIBUIȚI

126407 – 26022014 Chiar dacă nu mai e sub aceeași umbrelă cu PSD, conducerea PNL a dat liber la alianțe în toată țara, pentru ”buna funcționare a treburilor din administrație”. Acum, după ce alianţa a fost ruptă oficial, se așteaptă ca primarul şi şeful judeţului să se transforme în adversari sau, în funcție de negocieri să își apere interesele. În 2012, liderii USL stabileau un sistem de paritate în judeţe în care atât candidaţii PSD, cât şi cei PNL aveau şanse foarte mari să câştige.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care, în şase judeţe, PSD să aibă preşedintele CJ, iar PNL să aibă primarul reşedinţei de judeţ. În alte şase judeţe, paritatea a funcţionat invers: liberalii au câştigat şase fotolii de şef al judeţului, iar PSD a obţinut şase primari de reşedinţă. În Hunedoara, paritatea a funcţionat între PNL şi PC, pe atunci aliate în Alianţa de Centru Dreapta, parte a USL. În toatal, în 13 judeţe USL şi-a împărţit frăţeşte funcţiile. La Ilfov, alianța nu prea a funcționat, PSD alegând la un moment dat să fie aliat cu PDL și cu PPDD. Apoi, a venit rândul PNL să facă alianță cu PDL și o parte din PPDD, pentru ca din ianuarie 2014 să funcționeze alianța PSD – PNL. Rămâne de văzut de acum încolo. Prefectul Speranța Cliseru, o persoană apropiată de familia Pandele, consideră că lucrurile vor merge bine, chiar dacă PSD și PNL nu mai sunt aliate și că relațiile dintre cei doi lideri de partid, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele și Marian Petrache sunt în regulă.

Din cele 41 de judeţe ale ţării, 22 sunt conduse de social-democraţi, în timp ce liberalii şi-au adjudecat 13 fotolii de şefi de consilii judeţene. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.