Acasă Politic Slovacia: Satisfacţie faţă de colaborarea excelentă româno-slovacă în Parlamentul European

Slovacia: Satisfacţie faţă de colaborarea excelentă româno-slovacă în Parlamentul European

DISTRIBUIȚI
VictorBostinaru-MEPAndRobertFico-PM

VictorBostinaru-MEPAndRobertFico-PM126041 – 11022014 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru s-a întâlnit, la Bratislava, cu premierul slovac, Robert Fico. Întrevederea la nivel înalt, solicitată de premierul slovac, a venit pe fondul intervenţiilor decisive ale eurodeputatului Victor Boştinaru în Parlamentul European, în favoarea extinderii regulii N+3 pentru România

şi Slovacia, precum şi a excelentei colaborări dintre delegaţia română şi cea slovacă în forul european. La întrevederea dintre eurodeputatul român şi premierul slovac a participat şi ambasadorul României în Slovacia, Florin Vodiţă.

“Domnul Victor Boştinaru se află la Bratislava ca urmare a invitaţiei mele şi mă bucur că am oportunitatea să-i mulţumesc personal pentru contribuţia decisivă la cooperarea excelentă dintre delegaţia română şi cea slovacă în Parlamentul European, dar şi între ţările noastre. Victor Boştinaru a demonstrat că are un ataşament puternic la valorile europene şi s-a opus cu succes demersurilor naţionaliste şi separatiste în Parlamentul European. Aceste viziuni care îşi doreau să pericliteze şi să rescrie istoria de după Primul Război Mondial sunt în detrimentul statelor membre din Europa Centrală, dar şi a întregii Uniuni Europene. Doresc de asemenea să-l felicit pe Victor pentru rezultatul obţinut în negocierile privind Regula N+3, un demers de succes prin care s-a evitat dezangajările automate de fonduri europene şi care a adus beneficii pentru Slovacia în termeni de jumătate de miliard de euro şi 2,5 miliarde euro pentru România. Sunt mulţumit nu doar prietenia puternică şi dovedită dintre ţările noastre, dar şi de angajamentul eurodeputaţilor slovaci şi români de a-şi reprezenta mai bine interesul ţărilor lor”, a declarat premierului slovac la finalul întrevederii.

La rândul său, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a subliniat importanţa colaborării dintre delegaţiile naţionale în Parlamentul European în realizarea obiectivelor comune ale Uniunii Europene.

„Acţiunile noastre în Parlamentul European demonstrează că atunci când există unitate în apărarea intereselor ţărilor noastre putem construi proiecte şi putem respinge tentativele aflate în conflict vădit cu principiile care au stat la baza Uniunii noastre. Sunt onorat de invitaţia şi cuvintele adresate de către premierul Robert Fico la adresa mea şi a ţării mele. Alături de contribuţia mea la regulamentul pentru noul Fond de Coeziune, extinderea regulii N+3 pentru România şi Slovacia şi acţiunile pentru promovarea României, am demonstrat că putem nu doar să influenţăm în mod pozitiv politicile Uniunii, ci chiar să le modelăm în favoarea tuturor celor peste 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Atât delegaţia română, cât şi cea slovacă în Parlamentul European au confirmat cooperarea foarte bună în cadrul Grupului S&D şi angajamentul pentru respectarea principiilor fundamentale ale Uniunii în contextul în care, noul Parlament European se va confrunta cu reprezentanţii unor partide extremiste din statele membre”, a declarat Victor Boştinaru. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.