Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PMP vrea voturile țiganilor

Bucureşti: PMP vrea voturile țiganilor

DISTRIBUIȚI

127125 – 25032014 –  Dorin Cioaba, autointitulat rege international al romilor, a trimis PMP un draft de protocol in calitate de presedinte al Aliantei Civice Democrate a Rromilor (ACDR), care este in proces de transformare in partid politic.

Formatiunea se angajeaza astfel sa sprijine PMP, cerand la schimb patru sau cinci reprezentanti in Parlament, dar si cateva posturi de consilieri locali, potrivit Ziare.com.

Dorin Cioaba a declarat ca a avut deja discutii cu reprezentanti ai PMP, mai ales cu Elena Udrea, in vederea semnarii unui protocol de colaborare.           „Am discutat si le-am trimis un draft de protocol. Daca si dansii doresc, vom semna acest protocol. Noi ne angajam sa sustinem candidatii acestei formatiuni la alegerile europarlamentare, la alegerile prezidentiale, dar si pe viitor, la alegerile generale”, a explicat regele romilor.

Aceasta a mai spus ca in documentul trimis PMP se regasea si solicitarea de a avea un candidat rom la alegerile europarlamentare in primele zece locuri, insa este dispus sa renunte la aceasta cerinta, in contextul in care formatiunea politica a definitivat deja lista.

„Oricum locul nu ar fi fost eligibil, asa ca asteptam sa vedem daca ne accepta celelalte solicitari: cele patru – cinci locuri de parlamentari, dar si consilieri locali. Vom vedea”, a mentionat Cioaba.

El a mai precizat ca PMP se va bucura de sustinerea romilor numai in baza unui protocol, nu pe fondul unor simple promisiuni.

„Noi vrem clar un protocol, nu alte promisiuni. Noi ne vom demonstra loialitatea la alegeri si vom arata ca vrem sa-i sprijinim”, a spus liderul rrom, adaugand ca ACDR a discutat si cu alte partide, insa numai PMP a fost deschis pentru o colaborare.

Elena Udrea declarase, luni, ca a discutat cu Dorin Cioaba despre acest protocol si ca PMP isi doreste un parteneriat benefic pentru Romania cu minoritatea roma, precum si integrarea in societate a membrilor acesteia.

„Cred ca trebuie sa vina vreme cand clasa politica trebuie sa fie responsabila pentru aceasta minoritate, cea mai mare din Romania, in care cei care conduc tara sa se gandeasca cum sa integreze aceasta comunitate in societatea romaneasca”, a explicat Udrea. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.