Acasă Economic Bucuresti: Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate. Avizat de Guvern

Bucuresti: Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate. Avizat de Guvern

DISTRIBUIȚI

118468 – 11042013 – Guvernul a avizat proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate şi a decis să trimită documentul la Parlament în vederea angajării răspunderii.

Conform proiectului de lege pregătit de Guvern, foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 20 martie, că Guvernul cere CEDO acordul pentru prelungirea cu trei săptămâni a termenului în care trebuie adoptată noua Lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, astfel încât prevederile actului normativ să poată fi discutate în detaliu.  Victor Ponta a amintit şi că Executivul ar trebui să adopte noua lege până cel târziu la 12 aprilie şi a precizat că reprezentanţii Executivului vor merge la Strasbourg în luna aprilie pentru a discuta cu specialiştii Curţii Europene despre acest proiect, înainte ca documentul să fie aprobat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.