Acasă Politic Bruxelles: Monica Macovei despre Victor Ponta: ”politruc sovietic”

Bruxelles: Monica Macovei despre Victor Ponta: ”politruc sovietic”

DISTRIBUIȚI

128172 – 08052014 – Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că premierul Victor Ponta este ”un politruc sovietic care se teme de cei care gândesc și sunt liberi”. “Victor Ponta refuză în continuare să contrasemneze decorarea intelectualilor Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu, Dan Croitoru, care au condus Institutul Cultural Român, spunând despre ei, în mod calomnios, că ar avea „opinii anti-româneşti, chiar fasciste”. Aceasta este adevărata față a lui Ponta, pentru care intelectualii sunt “fasciști”. În vocabularul lui Ponta, care a plagiat, a furat, a copiat ce au scris alții, nu există cuvântul intelectual. Ponta nu poate concepe că USL, USD, PSD nu sunt România, că oamenii sunt liberi să gândească, să aibă opinii, să se exprime. În plus, Ponta denaturează înțelesul unor termeni istorici, fie din neștiință, fie din rea-voință. Ponta vrea să fim toți ca la festivalul comunist Cântarea României. Cine nu-i aduce osanale, nu-l lauda e fascist. Ponta este un politruc sovietic care se teme de cei care gândesc și sunt liberi, și atunci îi numește fasciști”, a declarat Monica Macovei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.