Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ovidiu Raețchi: Orice partid responsabil e de acord cu mărirea bugetului...

Bucureşti: Ovidiu Raețchi: Orice partid responsabil e de acord cu mărirea bugetului Apărării

DISTRIBUIȚI

 128173 – 08052014 – Deputatul de Diaspora Ovidiu Raețchi a declarat că orice partid responsabil, care cunoaște angajamentele României și înțelege contextul internațional, ar trebui să accepte propunerea președintelui PNL, Crin Antonescu, de a încheia un acord în scopul creșterii progresive a bugetului Apărării, astfel încât în anul 2016 acesta să ajungă la 2% din PIB.

Raețchi a reamintit că un efect imediat al crizei din Ucraina este nevoia sporită de securitate în cadrul statelor NATO și, în consecință, alocarea unor resurse financiare suplimentare pentru modernizarea aparaturii și echipamentelor tehnice de apărare a frontierelor Alianței Nord-Atlantice.

„În ultimii ani, opțiunea europeană uzuală pentru a compensa efectele sociale ale crizei a fost tăierea bugetelor militare, care coborau accelerat spre 1% din PIB sau chiar sub acest prag. Ori, să ne aducem aminte, pragul recomandat de Alianța Nord-Atlantică pentru cheltuieli militare – prag asumat formal de membri – este de 2% din PIB. În plus, raportul de cheltuieli între costurile de personal și cele pentru tehnică și modernizare (80%-20%) trebuie revizuit, rebalansat. Propunerea lui Crin Antonescu este firească și cred că orice partid responsabil ar trebui să o accepte”, a declarat Ovidiu Raețchi. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.