Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Premierul Ponta: Bugetul Apărării va atinge nivelul de 2% din PIB...

Bucureşti: Premierul Ponta: Bugetul Apărării va atinge nivelul de 2% din PIB în 2017

DISTRIBUIȚI

128378 – 16052014  –  Premierul Victor Ponta a avut vineri dimineaţa o întrevedere cu Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, aflat în vizită oficială în România. Cu ocazia întrevederii, care a avut loc la Ministerul Apărării Naţionale, cei doi înalţi oficiali au împărtăşit evaluări privind situaţia de securitate din imediata vecinătate a României şi au discutat despre subiectele principale aflate pe agenda NATO, inclusiv în perspectiva Summit-ului din Marea Britanie, din septembrie 2014, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Cu acest prilej, premierul Victor Ponta a evidenţiat preocuparea României faţă de evoluţiile de securitate de dată recentă din sud-estul Ucrainei, arătând că acestea au un efect profund destabilizator asupra securităţii euro-atlantice şi a statelor partenere din regiune, în special a Republicii Moldova.

Şeful Executivului român a apreciat eforturile NATO de reasigurare a Aliaţilor estici, inclusiv România, şi a subliniat susţinerea fermă din partea României pentru ca Summit-ul din septembrie să contribuie la consolidarea atât a relaţiei transatlantice, cât şi a dimensiunii apărării colective, cu un accent aparte în ceea ce priveşte asigurarea securităţii vecinătăţii estice a NATO, în zona Mării Negre, inclusiv prin măsuri pe termen lung la nivel Aliat.

Victor Ponta a evidenţiat, totodată, contribuţia concretă a României la demersurile Aliate în contextul situaţiei de securitate din Ucraina, accentuând inclusiv determinarea ţării noastre de a spori resursele financiare alocate pentru bugetul apărării în 2014, astfel încât, la orizontul anului 2017, acesta să atingă nivelul de 2% din PIB, potrivit standardelor NATO.

Referindu-se la necesitatea aprofundării relaţiilor NATO cu statele partenere din vecinătatea estică, şeful executivului român a pledat pentru creşterea asistenţei Alianţei, inclusiv în sprijinul consolidării capacităţilor de apărare a acestora, reiterând că aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale partenerilor estici, liber exprimate, trebuie în continuare încurajate. Cu privire la politica NATO a uşilor deschise, a susţinut necesitatea ca Alianţa să ofere în etapa următoare tot sprijinul necesar statelor aspirante, astfel încât să poată fi obţinute progrese concrete la Summit-ul NATO din Marea Britanie.

Pe palierul riscurilor emergente, şeful Executivului român a evidenţiat că lucrările privind amplasarea sistemului antirachetă la Baza de la Deveselu se derulează conform calendarului convenit şi a punctat susţinerea ţării noastre pentru adoptarea unei politici consolidate a NATO de combatere a ameninţărilor cibernetice.

Referitor la Afganistan, premierul Victor Ponta a subliniat că România va continua să-şi îndeplinească angajamentele, fiind dispusă să contribuie inclusiv la misiunea Resolute Support, în condiţiile asigurării bazei legale pentru viitoarea prezenţă NATO în Afganistan. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.