Acasă Economie New York: România, premiată pentru programul de educaţie financiară

New York: România, premiată pentru programul de educaţie financiară

DISTRIBUIȚI

 128581 – 25052014  –   România a fost desemnată câştigătoare a „Global Money Week Award” pentru Europa, joi, 22 mai, la New York. Delegaţia României, formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR), a primit trofeul în cadrul ceremoniei anuale a Child and Youth Finance International 2014 (CYFI), desfăşurată la sediul ONU din New York, în prezenţa ambasadorului României la ONU, Simona Miculescu. Trofeul reprezintă recunoaşterea, la nivel mondial, a eforturilor depuse de către BNR şi MEN în domeniul educaţiei financiare a copiilor şi tinerilor din România, ca urmare a parteneriatului dintre cele două instituţii. „Global Money Week Award” se acordă unei singure ţări din fiecare continent, fiind cea mai importantă dintre cele trei secţiuni premiate de către CYFI. Statele nominalizate la această categorie din Europa, în 2014, au fost România, Olanda şi Albania.

„Global Money Week” este un proiect iniţiat de organizaţia neguvernamentală CYFI, în anul 2012, care se desfăşoară anual, pe parcursul unei săptămâni. În 2014, în acest program au fost implicaţi peste 3 milioane de copii şi tineri din 118 ţări ale lumii. În România, la activităţile desfăşurate între 10 şi 17 martie 2014, de către BNR în parteneriat cu MEN, în toate sucursalele şi agenţiile băncii centrale din ţară au participat peste 6.100 de elevi din şcoli şi licee, din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti. Seria de evenimente derulate pe parcursul celor şapte zile s-a încheiat cu Conferinţa internaţională „Educaţia Financiară: investiţie în viitorul societăţii!”, organizată de BNR şi MEN, împreună cu CYFI, Junior Achievement România, cu sprijinul Visa Europe.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, consideră că acest trofeu a fost obţinut de către toţi copiii şi tinerii din România participanţi la „Global Money Week” şi felicită echipele de implementare formate la nivelul celor două instituţii, al inspectoratelor judeţene, agenţiilor şi sucursalelor BNR, dorind ca acest proiect, alături de alte activităţi în domeniul educaţiei financiare, să fie dezvoltat şi consolidat în anul 2015. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.