Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Armata testează la nivel naţional noiile echipamente de comunicaţii şi informatică

Bucureşti: Armata testează la nivel naţional noiile echipamente de comunicaţii şi informatică

DISTRIBUIȚI

129182 – 18062014 –  Exerciţiul Tehnic de Specialitate „Cetatea 2014”, pentru evaluarea componentelor sistemului de comunicaţii şi informatic al Armatei României, are loc, între 17 şi 26 iunie, în unităţi militare aparţinând tuturor categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de sprijin de pe teritoriul naţional.

Specialiștii militari se antrenează astfel în planificarea, proiectarea, implementarea, administrarea, operarea, mentenanţa şi asigurarea serviciilor de comunicaţii şi informatice, precum şi a securităţii informaţionale a sistemelor, anunță MApN. De asemenea, se urmăreşte şi evaluarea soluţiilor de implementare ale unor noi reţele, servicii şi aplicaţii informatice de comandă şi control, în vederea susţinerii acţiunilor militare de sprijin al populaţiei în zonele afectate de calamităţi naturale, prin dezvoltarea capabilităţilor de comunicaţii şi informatice.

Totodată, exerciţiul reprezintă o bună oportunitate pentru testarea echipamentelor de comunicaţii şi informatică nou intrate în dotarea Armatei României, cu precădere a celor folosite în exerciţii şi operaţii multinaţionale, şi pentru antrenarea personalului de stat major în aplicarea standardelor şi procedurilor NATO.

„Cetatea 2014”, la care participă şi structuri similare ale Sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, se bazează pe un scenariu care presupune gestionarea unei situaţii probabile de urgenţă civilă, generată de calamităţi naturale, care impune participarea forţelor Armatei în sprijinul acţiunilor desfăşurate de Ministerul de Interne.

Exerciţiul se desfăşoară anual, fiind cuprins în planul cu activităţi ale Statului Major General, se precizează în comunicat. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.