Acasă Uncategorized Bucureşti: România este codaşa UE la egalitatea între sexe

Bucureşti: România este codaşa UE la egalitatea între sexe

DISTRIBUIȚI

129254 – 20062014 – Membrii Comisiei pentru egalitatea de şanse din Senat şi ai Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor au participat miercuri, 18 iunie, la întâlnirea organizată de Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Ministerului Muncii cu ocazia vizitei oficiale a delegației Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) de la Vilnius.

Scopul reuniunii a fost încurajarea cooperării și schimbul de experiențe, opinii și informații cu privire la provocările din domeniul egalității de gen. Virginija Langbakk, directorul instituției de la nivel european, a prezentat membrilor Parlamentului României, Raportul Gender Equality Index de la nivelul Uniunii Europene, în care România ocupă ultimul loc cu 35,3 puncte în timp ce media europeană este de 54 şi a apreciat ca pozitivă inițiativa Guvernului României de a înființa o instituţie guvernamentală cu atribuţii principale în domeniul egalităţii de şanse între femei și bărbați.

Marian Vasiliev, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de sanse din Senat, a prezentat activitatea comisiei şi şi-a manifestat interesul pentru o colaborare eficientă la nivel legislativ în vederea înbunătăţirii legislaţiei privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

În vederea atingerii scopului comun privind egalitatea de gen, în cadrul discuțiilor, Ioana Cazacu, secretar de stat la Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, a pus accent pe colaborarea strânsă a instituțiilor statului român atât cu forurile europene, cât și cu Legislativul, societatea civilă şi mediul academic.

„Ne-am propus ca strategie îmbunătățirea componentei egalității de gen atât la nivel legislativ, cât și la nivel instituțional. Marea provocare o reprezintă, însă, lupta cu stereotipurile de

gen, pentru că ele stau la baza prejudecăților și mai apoi a discriminărilor. Schimbarea mentalității oamenilor cu privire la rolurile de gen și modul în care acestea afectează societatea, inclusiv la nivel politic și economic, reprezintă pentru noi o mare prioritate”, a spus Ioana Cazacu.- PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.