Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Celulă de criză la MAE pentru românii aflaţi în Fâşia Gaza

Bucureşti: Celulă de criză la MAE pentru românii aflaţi în Fâşia Gaza

DISTRIBUIȚI

129774 – 11072014 – Având în vedere recentele evoluții de securitate din zonă, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a dispus activarea de urgență a Celulei de criză la nivelul MAE pentru acordarea de asistenţă consulară cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei.

Membrii Celulei de criză, reprezentanți MAE și ai instituțiilor competente în domeniu monitorizează situația din zonă, sunt  în contact permanent cu autorităţile locale și efectuează toate demersurile pentru coordonarea activităţilor la fața locului.

În această acțiune sunt implicate toate misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă. Suplimentar, din Centrala MAE s-a decis trimiterea unor echipe consulare dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflați în Fâșia Gaza.

MAE a ridicat la 8 iulie  2014 nivelul de alertă de călătorie pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, recomandând evitarea călătoriilor în zonă, în afara celor strict necesare.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează atenționarea cetăţenilor români aflaţi în prezent în Israel şi Teritoriile Palestiniene sau care se îndreaptă deja către aceste destinaţii să îşi anunțe prezența la misiunile diplomatice din zonă, fie prin utilizarea aplicației MAE pentru telefon mobil „Călătoreşte în siguranţă”, fie prin anunţarea la Ambasada României în Statul Israel sau la Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah-Palestina. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.