Acasă Nord-Vest Cluj Clujul, inclus pe harta chirurgiei cardio-vasculare pediatrice

Clujul, inclus pe harta chirurgiei cardio-vasculare pediatrice

DISTRIBUIȚI

129939 – 16072014 –   Clujul intră pe harta centrelor medicale incluse în protocolul de cooperare dintre Ministerul Sănătății, Policlinica San Donato din Milano şi Asociaţia “Bambini Cardiopatici del Mondo”.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a semnat extinderea programului de cooperare cu Policlinica San Donato pentru dezvoltarea chirurgiei cardio-vasculare pediatrice, prin intermediul căruia copiii cu probleme cardiace sunt trataţi la cele mai înalte standarde medicale în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii“Maria Skladowska Curie”, dar şi în alte centre medicale din ţară, precum Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş şi Cluj.

Săptămâna trecută, partenerii italieni, au realizat alte 11 intervenţii chirurgicale, ridicând la 56 numărul operaţiilor efectuate în Program.

În cadrul acestui program, medicii specialişti italieni vin în România pentru a efectua intervenţii chirurgicale la copii cu malformaţii cardiace.

Totodată, partenerii italieni pregătesc viitorii medici chirurgişi anestezişti români pentru efectuarea unor intervenţii de acest tip.

Mortalitatea infantilă datorată malformaţiilor congenitale ale sistemului circulator reprezintă peste 11% din totalul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an.

Numărul anual de copii cu probleme cardiace, printre nou-nascuti, este de aproximativ 2.000 de cazuri noi pe an. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.