Acasă Externe Serbia: Autostradă între Timișoara și Belgrad

Serbia: Autostradă între Timișoara și Belgrad

DISTRIBUIȚI

130008 – 18072014 – Premierii Guvernelor României şi Serbiei, Victor Ponta şi Alexander Vucic, au convenit, la Belgrad, ca miniştrii de resort din cele două ţări să stabilească până la 1 septembrie cele mai bune modalităţi de finanţare a unei autostrăzi de circa 100 kilometri între Belgrad şi Timişoara. Ponta şi Vucic au discutat despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor economice bilaterale, dezvoltarea infrastructurii fiind o necesitate în acest scop.

”Una din ideile principale a fost aceea de a avea până la 1 septembrie din partea celor doi miniştri o situaţie foarte clară referitoare la o autostradă, un drum rapid între Timişoara şi Belgrad, care sunt costurile, care este modul de finanţare. Împreună putem să dezvoltăm asemenea proiecte de infrastructură, care nu au mai fost făcute între România şi Serbia, cred, de 40 sau 50 de ani”, a declarat Ponta.

Vucic a precizat că autostrada ar urma să aibă o lungime de circa 100 kilometri şi a subliniat că Serbia are probleme de finanţare, având în vedere datoria sa publică. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.