Acasă Externe Harghita: Vona Gabor, liber să zburde prin România

Harghita: Vona Gabor, liber să zburde prin România

DISTRIBUIȚI

jobbik– 130443 – 07082014 – Parlamentarul maghiar Vona Gabor, șeful partidului extremist Jobbik, despre care prim-ministrul Victor Ponta spunea în martie curent că ar trebui declarat indezirabil, fără fapte concrete însă din partea Ministerului de Interne, vine din nou în România, fără niciun fel de probleme, de data asta la Tabăra de Vară EMI de la Borzonț – Harghita.Evenimentul nu a mai fost finanțat de autoritățile locale în acest an din lipsă de fonduri. După incidentele de la Târgu Mureş, din 10 martie a.c., patru cetăţeni maghiari, între care şi parlamentarul JOBBIK Szavay Istvan, au primit interdicţie de intrare în România pentru o perioadă de un an. Măsura nu i-a fost aplicată însă şi lui Vona Gabor, deşi, potrivit unui anunţ făcut a doua zi de însuşi premierul Victor Ponta, liderul Jobbik  era pe punctul de a fi  declarat persoană indezirabilă pe teritoriul României. ”Ministerul de Interne a elaborat deja documentaţia în acest sens”, a declarat atunci premierul Ponta, în replică la o solicitare a preşedintelui Băsescu ca membrilor şi liderilor ”partidului extremist  Jobbik” să li se interzică pe termen nelimitat intrarea în România.

„Nu poate fi, şi cred că ştie toată lumea, interzisă intrarea în România a unor cetăţeni europeni care aparţin unui partid, pentru simplul motiv că nu putem să le cerem carnetul de partid la intrarea în ţară. Dar putem să interzicem prezenţa pe teritoriul României a unei persoane şi am transmis către preşedintele României materialul întocmit de Ministerul de Interne legat de activitatea preşedintelui Jobbik, Vona Gabor şi preşedintele, dacă acum nu mai e susţinător al domnului Tokes şi al domnului Vona Gabor, dacă i-a reevaluat şi îi consideră un pericol pentru România, sunt convins că va acţiona în baza sesizării Guvernului”, afirma Victor Ponta în 12 martie.

Potrivit legii în vigoare, Vona Gabor, liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, poate fi declarat indezirabil numai printr-o decizie a instanţei, după sesizarea preşedintelui  sau a ministrului de Interne.

Spusele lui Victor Ponta nu au fost confirmate însă, la momentul respectiv, şi de purtătorul de cuvânt a MAI, subcomisarul Monica Dajbog, care a precizat că în privinţa lui Vona Gabor ”nu se pot furniza informaţii, întrucât pe rolul Ministerului Public se află în curs de implementare o cauză penală”.  După cum s-a aflat ulterior, respectivul dosar penal a fost ”implementat” la DIICOT, pentru infracţiuni împotriva siguranţei naţionale a României.

Solicitată să precizeze despre ce infracţiuni este vorba, în ce stadiu sunt cercetările şi dacă Vona Gabor are sau nu interdicţie de intrare în România, DIICOT ne-a oferit, sub semnătura procuroarei Nicoleta Niculae, următorul răspuns:

”Vă informăm că informaţiile solicitate exced cadrului legal prevăzut de Legea 544/2001, potrivit art. 12 litera e) fiind exceptate de la accesul liber informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei. Totodată, conform noului Ghid privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media – adoptat în data de 6 mai 2014 prin Hotărârea nr. 573 a Consiliului Superior al Magistraturii – comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză şi numai după ce suspectului i s-a adus la cunoştinţă această calitate sau, dacă acest lucru nu este posibil, numai după luarea măsurilor necesare pentru aducerea la cunoştinţă – art 25 alineatele 1) şi 4). De asemenea art. 25 alineat 1) stipulează şi că: ”Dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal prezintă un grad de pericol social ridicat sau justifică un interes deosebit pentru public pot fi comunicare informaţii despre începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi măsurile dispuse în cauză în vederea identificării făptuitorului sau pentru strângerea probelor, cu excepţia situaţiei în care prin transmiterea acestor informaţii s-ar periclita rezultatul anchetei.”

Alineatul 5 al art. 25 din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media prevede că accesul la categoria de informaţii menţionate la alineatele 1, 2 şi 3 poate fi restricţionat dacă procurorul de caz apreciază că prin comunicarea acestora se periclitează rezultatul anchetei.

Drept urmare, Vona Gabor poate intra în România, fără restricţii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.