130936 – 02092014 – Președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni seara că nu se poate vorbi „sub nicio formă” de o alianță politică între PC și partidul său, ci doar o colaborare parlamentară pentru promovarea unor proiecte și măsuri de centru-dreapta.
„Nu este o înțelegere între partide, ci strict la nivelul grupurilor parlamentare care au decis să se unească pentru a căpăta mai multă forță. Am devenit al treilea grup ca importanță în Parlament. Ne propunem să promovăm soluții pe ceea ce înseamnă dreapta politicii și zona liberală. Acesta este obiectivul pe care ni l-am fixat și cred că vom reuși să îl îndeplinim. Partidele își păstrează independența lor. Nu putem să vorbim de o alianță sub nicio formă între partide. La nivelul grupurilor parlamentare vom conlucra. Nu e nimic nefiresc”, a declarat acesta, la TVR1.
Partidul lui Dan Voiculescu și cel al lui Tăriceanu și-au făcut luni grup parlamentar. – –PROMPT MEDIA