Acasă Externe România caută să aprofundeze cooperarea militară cu China

România caută să aprofundeze cooperarea militară cu China

DISTRIBUIȚI

131624 – 29092014 –  Ministrul Mircea Duşa s-a întâlnit duminică, 28 septembrie, cu vicepreşedintele Comisiei Militare Centrale, generalul Xu Qiliang, la sediul Ministerului Apărării Naţionale din China. Cei doi oficiali au apreciat că relaţiile dintre cele două ţări sunt unele de tradiţie, anul acesta împlinindu-se 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, potrivit unui comuniocat al Ministerului Apărării Naţionale.

            Întâlnirile la nivel înalt dintre reprezentanţii României şi Chinei demonstrează dorinţa continuă de consolidare a cooperării în domeniile politic, economic, cultural, comercial, ştiinţific şi militar.

La rândul său, generalul Xu Qiliang a apreciat colaborarea în domeniul învăţământului militar, afirmând că aceasta are potenţial de dezvoltare, existând toate premisele pentru extinderea programelor de studiu deja puse în aplicare.

             Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, se află în vizită în Republica Populara Chineză la invitaţia omologului sau.

            Luni, 29 septembrie, ministrul Mircea Duşa va vizita Comandamentul Diviziei 3, garnizoana Beijing, unde va asista la un exerciţiu demonstrativ.

            Programul zilei de marţi, 30 septembrie, cuprinde întâlnirea cu ministrul apărării chinez, generalul Chang Wanquan, şi participarea la recepţia organizată de preşedintele chinez XI Jinping, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.