Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: A început distribuirea buletinelor de vot

Bucureşti: A început distribuirea buletinelor de vot

DISTRIBUIȚI

132174 – 22102014  – „În cursul zilei de luni, 20 octombrie 2014, au fost preluate, în condiţiile legii, cu pază asigurată de jandarmi, buletinele de vot şi tabelele electorale de către primele zece judeţe: Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş–Severin, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Suceava”, a anunţat miercuri ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

“Distribuția acestor materiale va continua în aceste zile, ultimele prefecturi care vor prelua materialele necesare votării fiind București și Ilfov – în data de 27 octombrie. Cele două prefecturi vor primi aproximativ 2,3 milioane de buletine de vot”, a precizat ministrul.

„Derularea, până acum, a campaniei electorale a fost caracterizată deministrul de Interne drept ”fără evenimente violente sau care să fi tulburat grav ordinea publică”. Potrivit analizei MAI, numărul incidentelor înregistrate în porimele două săptămâni de campanie electorală este inferior precedentelor campanii electorale. ”Dacă ne raportăm la scrutinul din 2009, în aceste prime două săptămâni numărul incidentelor a fost de patru ori mai mic”, a mai spus Gabriel Oprea. Comparativ cu perioada similară din 2009, când erau înregistrate 429 de incidente, în acest an au fost doar 99 de evenimente electorale, în majoritatea cazurilor sesizări din oficiu ale Poliţiei, în condiţiile în care în urmă cu 5 ani cele mai multe sesizări veneau din partea partidelor politice. În primele 2 săptămâni de campanie au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.700 lei. Majoritatea incidentelor, peste 60%, s-au referit la afișajul electoral, respectiv, distrugerea, deteriorarea, murdărirea afișelor sau postarea acestora în locuri neautorizate. În ceea ce priveşte faptele cu caracter penal au fost semnalate 25 de infracțiuni, de 3 ori mai puţine faţă de campania din anul 2009, când au fost înregistrate 77. În urma investigaţiilor efectuate până în prezent, 10 persoane sunt cercetate, fără să fi fost necesară reţinerea sau arestarea  acestora. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.