Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Hrebenciuc, urmărit penal într-un nou dosar

Bucureşti: Hrebenciuc, urmărit penal într-un nou dosar

DISTRIBUIȚI

132105 – 20102014 –  Deputatul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor și lider al grupului parlamentar al PSD, este urmărit penal de DNA într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosirea influenţei şi cumpărare de influenţă.

Anchetatorii susțin că Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul DNA faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.

Astfel, anterior datei de 13 august 2014, Hrebenciuc i-a solicitat unei persoane, fost şef al unei structuri de protecţie, să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv DNA sau SRI.

Ulterior, la data de 13 august 2014, persoana respectivă i-ar fi precizat lui Hrebenciuc că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în cadrul DNA.

Cu aceeaşi ocazie, persoana solicitată i-ar fi spus lui Hrebenciuc că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, iar acesta i-a comunicat că Hrebenciuc a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea DNA.

Totodată, persoana solicitată l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date care nu sunt destinate publicităţii.

În contrapondere cu serviciile acordate, persoana solicitată i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care Hrebenciuc i-a promis că, prin intermediul fiului său, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică.

Tot în schimbul informaţiilor furnizate de către angajatul DNA, prin intermediul persoanei solicitate şi la cererea acesteia din urmă, Hrebenciuc i-a promis că va interveni pe lângă diverse persoane influente (printre care şi un funcţionar public, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă), pentru a le determina să menţină în funcţie o anumită persoană, funcţionar în cadrul Fondului Naţional de Garantare.

În acelaşi context, Hrebenciuc i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă un funcţionar în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, astfel încât să ajute persoana să înregistreze, la Registrul Comerţului, drepturile asupra unei societăți comerciale.

Cu ocazia întâlnirii din data de 13 august 2014, aceeaşi persoană i-a solicitat lui Hrebenciuc să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din funcţia pe care o exercita (din cauză că persoana respectivă avea un litigiu de afaceri cu acesta), cerere acceptată de către Hrebenciuc.

La data de 17 octombrie 2014, Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafeţe de fond forestier, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat (dosarul retrocedărilor ilegale)

Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Hrebenciuc să fie pusă în executare, Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o.

În acelaşi context, colegul său de partid a acceptat promisiunea lui Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”).

Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este învinuit în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală.

Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 era un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei.

În acest context, colegul de partid al lui Viorel Hrebenciuc a promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni preşedintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un asemenea proiect, având în vedere că el personal nu poate deveni ministru al justiţiei din cauza dosarului penal în care are calitatea de suspect.

În schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului său de partid că va convinge mai mulţi membri au partidului, aflaţi în sfera sa de influenţă, să îl susţină.

În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte personae, se precizează într-un comunicat al DNA.

Având în vedere că a rezultat suspiciunea săvârşirii de noi infracţiuni de către Hrebenciuc, în completare la solicitarea transmisă în data de 17 octombrie 2014 privind sesizarea ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc , procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al României ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de deputatul Viorel Hrebenciuc emisă în data de 20 octombrie 2014 în acest nou dosar penal.

”Transmiterea noului document este justificată prin aceea că, la momentul întocmirii referatului de încuviinţare a arestării preventive a inculpatului Viorel Hrebenciuc, nu a fost cunoscut procurorilor DNA noua împrejurare, iar aceasta este considerată esenţială pentru soluţionarea cererii înaintate la data de 17 octombrie 2014 către Camera Deputaţilor”, se precizează într-un comunicat al DNA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.