Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Iaşi: Reacţia lui Victor Ponta: Întotdeauna am respectat legile țării și mi-am...

Iaşi: Reacţia lui Victor Ponta: Întotdeauna am respectat legile țării și mi-am servit țara

DISTRIBUIȚI

131935 – 14102014 – Premierul Victor Ponta a negat acuzațiile aduse, luni seară, de președintele Traian Băsescu, potrivit căruia prim-ministrul a fost ofițer acoperit al SIE în perioada 1997-2001.”Am înțeles că aseară dl președinte Băsescu și-a continuat atacurile la adresa candidaților. După 10 ani în care am văzut minciuni și mizerii, azi mai sunt 33 de zile din această tragedie pentru România. Orice va spune și va face Băsescu în aceste 33 zile nu e decât un exemplu de ce nu va trebui să fac eu. Trebuie să aratăm că noi putem fi altfel și România poate fi altfel”, a declarat Ponta, potrivit B1 Tv.

”Azi o să mă rog și pentru dl Băsescu. România nu trebuie să mai depindă de tulburările unei persoane. Spre deosebire de dl Băsescu, eu cred că există în România instituții ale statului care vor trage la răspundere persoanele care încalcă legea”, a declarat premierul, care se află la Iași, cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva.

”Întotdeauna am respectat legile țării și mi-am servit țara”, a ținut să precizeze șeful Executivului.

”Domnul Băsescu se exprimă într-un mod total inacceptabil pentru un președinte în funcție. Atunci când voi fi președinte veți vedea că ceea ce vedem în ultimele zile de la Traian Băsescu poate fi schimbat”, a mai spus el.

Întrebat dacă este adevărat că a fost ofițer acoperit, Victor Ponta a spus: ”Sunt numai minciuni”.

Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că în perioada 1997-2001 premierul Victor Ponta a fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.