Acasă Externe SUA: Aviaţia militară rusă şi-a intensificat activitatea lângă coastele Americii de Nord

SUA: Aviaţia militară rusă şi-a intensificat activitatea lângă coastele Americii de Nord

DISTRIBUIȚI

132788 – 14112014 –  SUA au subliniat joi ca aviatia militara rusa si-a intensificat in ultimele luni zborurile in apropiere de coastele Americii de Nord, in contextul unor tensiuni intre Washington si Moscova pe tema situatiei din estul Ucrainei, potrivit Mediafax.

„Am observat o crestere a numarului de zboruri in apropierea Americii de Nord in ultimele luni”, a relevat purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, intrebata despre intensificarea activitatii Marinei si Fortelor Aeriene ruse in apropierea Europei si Americii de Nord.

Psaki a afirmat insa ca administratia americana „recunoaste” dreptul Rusiei de a intreprinde „o activitate obisnuita de exercitii militare”. De asemenea, ea a sugerat ca Washingtonul a discutat pe aceasta tema cu Moscova.

„O astfel de activitate trebuie sa respecte dreptul international, drepturile altor natiuni si securitatea altor aeronave si nave”, a avertizat ea.

Aceste declaratii prudente ale diplomatiei americane apar la cateva zile dupa publicarea unui raport al centrului de reflectie European Leadership Network care detaliaza mai multe incidente aeriene intre Rusia si Statele Unite in ultimele luni, dupa escaladarea tensiunilor in Ucraina.

Potrivit raportului European Leadership Network, bombardiere rusesti au efectuat, spre exemplu, la inceputul lui septembrie exercitii militare in apropiere de coastele Canadei.

Pe de alta parte, Psaki a reactionat fata de luarea de pozitie a Ministerului rus al Apararii, care a apreciat joi ca Moscova trebuie sa mentina o prezenta militara deasupra Atlanticului si Pacificului, dar si in Caraibi si in Golful Mexic, ape internationale din apropierea coastelor Statelor Unite.

„Apreciem ca mediul de securitate nu justifica o astfel de activitate militara (…). Aceasta nu pare a fi necesara”, a spus purtatoarea de cuvant. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.