Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministrul justiției din Bulgaria dezbate reforma sistemelor judiciare la Bucureşti

Bucureşti: Ministrul justiției din Bulgaria dezbate reforma sistemelor judiciare la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

cazanciuc - Hristo Ivanov 134242 – 23012015  –  Robert Cazanciuc, ministrul justiției, l-a primit astăzi pe Hristo Ivanov, ministrul justiției din Bulgaria, aflat în vizită oficială la București.În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au abordat teme de interes comun, precum progresele înregistrate de România și Bulgaria în procesul de reformă a sistemelor judiciare și în lupta împotriva corupției, precum și dosarele aflate în negociere, la nivelul Consiliului UE.

Cei doi oficiali au subliniat importanța unei strânse colaborări între cele două state, în vederea consolidării evoluțiilor pozitive înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare și a eforturilor pentru atingerea obiectivului de integrare în Spațiul Schengen.

De asemenea, s-a discutat pe tema îmbunătățirii condițiilor din penitenciare, în perspectiva solicitării de asistență financiară din partea CE, pentru acest sector.

În cadrul vizitei, ministrul Ivanov va avea întâlniri cu Livia Stanciu, președinte ÎCCJ, Tiberiu Nițu, procurorul general al României, cu Laura Codruța Kövesi, procuror șef al DNA și cu Horia Georgescu, președinte ANI. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.