Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Monica Macovei: Toni Greblă trebuie să plece din CCR

Bucureşti: Monica Macovei: Toni Greblă trebuie să plece din CCR

DISTRIBUIȚI

134223 – 22012015  – Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justitiei,  sustine ca Toni Grebla trebuie sa demisioneze imediat din functia de judecator al Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), avand in vedere ca DNA a inceput urmarirea penala impotriva sa pentru mai multe infractiuni.

Europarlamentarul subliniaza ca „aducerea cu mandat la DNA a judecatorului Grebla a subminat increderea publica in CCR”.

„Curtea Constitutionala este o institutie cheie a statului si orice acuzatie de coruptie la adresa unui judecator al Curtii afecteaza grav credibilitatea acesteia. Este irelevant daca judecatorul Toni Grebla este acuzat de fapte de coruptie pe care le-ar fi comis cand era senator PSD, inainte de a fi propus si votat de PSD judecator la CCR”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

Aceasta a mai notat ca, avand in vedere ca Toni Grebla a controlat firme in timp ce era magistrat la CCR, „mandatul de judecator inceteaza in situtatiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitarii functiei de judector mai mult de 6 luni”.

„In spatiul public au aparut deja intrebari legate de modul in care a votat judecatorul Toni Grebla in sesizari de neconstitutionalitate decise de Curtea Constitutionala. Prezenta judecatorului Grebla, suspectat de fapte de coruptie, la sedintele si deciziile Curtii creeaza suspiciuni privind motivatia votului sau si neincrederea in deciziile adoptate”, a precizat europarlamentarul.

Macovei a adaugat ca „prezumtia de nevinovatie este gresit invocata” de catre conducerea CCR, sustinand ca Toni Grebla „trebuie sa plece imediat din acea functie pentru a reduce din raul facut prin reducerea increderii publice in institutii”.

„Grebla trebuie sa plece acum, pe usa din dos, pentru ca nu exista dreptul de a fi judecator la CCR sau de a avea o alta functie publica, dar exista dreptul opiniei publice la institutii corecte si credibile, pentru ca deciziile lor le afecteaza viata”, a incheiat Monica Macovei.

Toni Grebla a fost adus cu mandat, joi dimineata, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucuresti, pentru fapte comise incepand din anul 2010 si pana in prezent, cand a fost senator si, ulterior, judecator CCR, intr-un dosar de luare de mita.

Fostul senator este urmarit penal, printre altele, pentru trafic de influenta, dupa ce ar fi primit spaga de la un om de afaceri, finul sau Ion Bircina, pentru a interveni in favoarea lui pe langa functionari publici.

De asemenea, procurorii il mai acuza pe Toni Grebla ca ar fi controlat indirect mai multe firme in timpul mandatului de magistrat, lucru nepermis de lege.

Companiile controlate de fostul senator se ocupau cu intermedierea exporturilor ilegale din Romania in Rusia, in ciuda embargoului impus de Moscova in cazul importurilor din Uniunea Europeana, sustin procurorii DNA intr-un comunicat remis presei. Astfel, Toni Grebla este acuzat si de constituirea unui grup infractional organizat.

Totodata, Toni Grebla controleaza indirect si o ferma de struti din judetul Gorj, pe care nu a trecut-o in declaratia de avere, desi se pare ca obtinea venituri de pe urma afacerii. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.