Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Tender, Bica și rușii

București: Tender, Bica și rușii

DISTRIBUIȚI

134573 – 05022015 –  Ovidiu Tender spune in denuntul facut impotriva Alinei Bica ca, la cererea sotului si a consilierului acesteia, a instrainat actiunile UPRUC Fagaras, se arata in motivarea ICCJ la decizia de arestare a fostei sefe a DIICOT.

ICCJ reda in motivarea arestarii preventive a Alinei Bica fragmente din denuntul facut de omul de afaceri Ovidiu Tender impotriva fostei sefe a DIICOT.

In denuntul facut in 28 ianuarie, Tender spune ca a fost nevoit sa-l angajeze consilier pe Florin Mihailescu, fost politist, care ii era consilier Alinei Bica, pentru a avea sansa unei sustineri din partea fostei sefe a DIICOT in solutionarea in interesul sau a dosarului Carom.

Astfel, el i-a oferit lui Florin Mihailescu salariu si alte avantaje solicitate. Totodata, a aratat Tender in denunt, la solicitarea lui Mihailescu si a sotului Alinei Bica, a instrainat pachetul majoritar de la UPRUC CTR SA din Fagaras, pretul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de un milion de euro trebuia sa fie in cash, nefiind inregistrata in contabilitate.

In motivare se mai vorbeste de un martor din dosar, Dan Vasile, „aflat in relatii de prietenie cu familia Alinei Bica, mai exact cu sotul acesteia”, care a aratat ca a cumparat actiunile la UPRUC CTR SA, dupa ce i-a fost virata suma de 3,5 milioane de euro dintr-un cont din Rusia intr-un cont al sau din Austria. Martorul Dan Vasile, noteaza judecatorul, sustine ca preluarea pachetului majoritar de actiuni de la S.C. UPRUC CTR SA a fost facuta pentru Horia Enciu, care mai incercase sa achizitioneze actiuni la acea societate, insa nu reusise.

„Atunci, la initiativa domnului director Bica Dorin si a domnului Enciu, am mers eu si am facut demersurile in vederea achizitionarii pachetului majoritar de actiuni, cu precizarea ca eu nu aveam bani sa cumpar acel pachet, dar aveam suport financiar de la domnul Horia Enciu care a platit atat infiintarea firmei ca si capital social, cat si ratele pentru pachetul de actiuni pana la acest moment”, spune Dan Vasile in declaratia citata in motivare.

Alina Bica este cercetata intr-un nou dosar, disjuns din cel al despagubirii ilegale de la ANRP, fiind acuzata, printre altele ca l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender sa obtina o solutie favorabila in dosarul Rafo-Carom.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a formulat la randul sau un denunt impotriva Alinei Bica, legat de o mita pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-sef al DIICOT, sub forma de actiuni, printr-un intermediar. – PROMPT MEDIA, sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.