Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Constanţa: Un nou exerciţiu multinaţional la Baza Militară Kogălniceanu

Constanţa: Un nou exerciţiu multinaţional la Baza Militară Kogălniceanu

DISTRIBUIȚI

 134625 – 06022015Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 15.1 va avea loc luni, 9 februarie a. c., la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, anunţă Ministerul Apărării prin intermediul unui comunicat. Ceremonia va marca, totodată, încheierea exerciţiului multinaţional BSRF 14.3, desfăşurat în perioada septembrie 2014 – februarie 2015 în facilităţile de instruire din ţară, cât şi în cele din Bulgaria şi Serbia. La activităţile de instruire în comun au participat, alături de militari români, militari din Bulgaria, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia şi Statele Unite ale Americii.

BSRF-15.1 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

La exerciţiu, planificat cu un an înainte de desfăşurare şi inclus în planul cu principalele activităţi ale Statului Major General, vor participa militari din Bulgaria, Georgia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, România şi SUA, iar activităţile de instruire în comun se vor desfăşura în Bulgaria, Georgia şi România, se arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.