Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Noii miniştri de la Finanţe şi Fonduri Europene au depus jurământul

Bucureşti: Noii miniştri de la Finanţe şi Fonduri Europene au depus jurământul

DISTRIBUIȚI

eugen teodorovici135682 – 30032015 – Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus jurământul de învestitură, primul preluând ministerul de Finanţe, al doilea ajungând la conducerea Ministerului Fondurilor Europene. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni dimineaţa, decretele de numire a celor doi miniştri.

Fără un discurs în faţa presei, cei doi au depus jurământul de credinţă. Apoi, Teodorovici şi Nica au dat mâna cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ceilalţi oficiali invitaţi, potrivit Gandul.info.

La ceremonia de învestitură au participat şi premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Cu o zi în urmă, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut un apel la Iohannis şi i-a cerut să nu-l valideze pe Teodorovici la Finanţe, spunând că pesedistul a votat, în plenul Senatului, împotriva solicitării procurorilor anticorupţie privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova. În caz contrar, spunea Băsescu, un astfel de gest l-ar trimite ”înapoi la Grivco” şi ”în braţele turnătorului Felix”.

Eugen Teodorovici a contribuit, prin votul său, la respingerea cererii DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971 şi a absolvit Academia de Studii Economice, având şi un doctorat în managementul fondurilor europene. În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene. Teodorovici a lucrat o lungă perioadă în cadrul Guvernului. În 2004-2005, el a fost director general al Autorităţii de Management pentru Fondul de Coeziune, iar între 2007 şi 2009, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor. În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului Victor Ponta. La alegerile parlamentare din 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator de Buzău, pe listele PSD, moment în care a fost şi numit la conducerea Ministerului Fondurilor Europene.

Marius Nica s-a născut pe 27 noiembrie 1980, a absolvit, în 2003, Academia de Informaţii,marius nica având şi o diplomă de masterat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti. Ulterior, a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009). Deşi nu este un nume cunoscut pe scena politică, Marius Nica a fost o lungă perioadă de timp consilierul Rovanei Plumb, actual ministru al Muncii. Timp de cinci ani după terminarea facultăţii, Nica a fost ofiţer al Ministerului Apărării, iar în perioada 2008-2011 a fost consilier al Rovanei Plumb, la cabinetul ei de europarlamentar. În 2012, a urmat-o pe Plumb la Ministerul Mediului, apoi devenind secretar general în cadrul aceluiaşi minister, iar din martie 2014 – secretar general la Ministerul Muncii – toate sub conducerea Rovanei Plumb. Mariu Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, calitate pe care o menţionează în ultima sa declaraţie de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.