Acasă Economie Ilfov: Tone de detergent contrafăcut, confiscate din Smart Expo şi China Town

Ilfov: Tone de detergent contrafăcut, confiscate din Smart Expo şi China Town

DISTRIBUIȚI

135646 – 27032015 –  Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat peste 37 de tone de detergent contrafăcut, care era ambalat în saci într-un stand din complexul comercial China Town, din Afumaţi, judeţul Ilfov, şi depozitat într-un stand din complexul comercial Smart Expo, din Voluntari, judeţul Ilfov.

Detergentul (pudră şi granule) provenea din Turcia şi era ambalat de o firmă deţinută de cetăţeni români de origine turcă, care operau spaţiile comerciale respective, potrivit unui comunicat al ANAF.

Angajaţii acestei firme utilizau prese termice pentru sigilarea sacilor de plastic contrafăcuţi, care aveau imprimată denumirea comercială a unui produs foarte cunoscut. De asemenea, aceştiua ambalau detergentul şi în găleţi de plastic, pe care, prin intermediul unor utilaje automate, lipeau etichete similare cu ale produsului substituit. Marfa, cu o valoare de piaţă de 410.000 lei, urma a fi vândută la nivel naţional prin distribuitori specializaţi.

Inspectorii antifraudă au dispus sechestrarea întregii cantităţi de detergent contrafăcut şi au sesizat organele de urmărire penală, standurile au fost sigilate, iar mărfurile au fost puse la dispoziţia procurorilor, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.