– 135678 – 20032015 – Treizeci şi trei de membri ai unei rețele de fraude informatice, care erau sprijiniţi în activitatea infracţională de un poliţist, au fost aduși, joi, la sediul DIICOT Sibiu pentru audieri.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, ”gruparea din Sibiu a fost sprijinita de un ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Vâlcea – Serviciul de Investigare a Fraudelor”.
În anul 2014, polițistul , în virtutea atribuţiilor de serviciu, a luat la cunoştinţă despre faptul că membrii grupării sunt cercetaţi.
”Din probele administrate în cauză, a rezultat că, ulterior, suspectul P.G.A i-a divulgat suspectului N. V. date confidențiale privind obiectul și existența acestui dosar penal precum şi faptul că urmează sa fie efectuate percheziţii domiciliare”, s emai arată în comunicat.
În perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2014, prin acest mod de operare au fost prejudiciate peste 580 de persoane vătămate, cu o sumă de 850.000 dolari. – PROMPT MEDIA