Acasă Externe SUA: Simona Halep – Serena Williams în semifinalele de la Indian Wells

SUA: Simona Halep – Serena Williams în semifinalele de la Indian Wells

DISTRIBUIȚI

135639 – 19032015  –  Simona Halep va evolua, vineri, cu Serena Williams în semifinalele turneului Premier Mandatory de  la Indian Wells. Halep a trecut în sferturi de Carla Suarez Navarro, iar Serena  Williams a eliminate-o pe elveţianca Timea Bacsinszky.

Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, s-a calificat în semifinală după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12.

Halep s-a impus după un meci care a durat o oră şi 54 de minute, egalându-şi, astfel, performanţa înregistrată la ediţia de anul trecut a competiţiei californiene. Printre spectatorii care s-au aflat în tribunele terenului central s-a numărat şi fostul tenismen Ion Ţiriac.

„Sunt fericită că am putut câştiga astăzi, ştiam cât de bună este. Ştiam că va trebui să lupt pentru fiecare punct pentru a câştiga meciul. Navarro deschide unghiurile foarte bine, este destul de greu să joci împotriva ei şi atunci am decis să fiu mai agresivă, să iau mingea mai repede şi să termin punctele. Am fost nervoasă în primul set, am încercat apoi să mă relaxez şi să joc tenisul meu cel mai bun. Abia aştept să joc împotriva numărului 1 mondial, poate…”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, potrivit RFI Romania.

Şi într-adevăr Serena Williams este adversara Simonei în meciul de mâine.

Tenismena nr 1 a lumii a eliminat-o pe Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 26 WTA, cu scorul de 7-5, 6-3.

Halep şi Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă atunci. Rezultatul întâlnirilor directe este 4-1 în favoarea americancei.

Calificarea în penultimul act al turneului de la Indian Wells este recompensată cu un premiu de 220.230 de dolari şi cu 390 de puncte WTA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.