Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Imunitatea lui Dan Nica, discutată astăzi, în Comisia Juridică a PE

Bruxelles: Imunitatea lui Dan Nica, discutată astăzi, în Comisia Juridică a PE

DISTRIBUIȚI

136095 – 16042015 – Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European discută, joi, cererea procurorilor de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul eurodeputatului Dan Nica. Decizia finală va fi luată, însă, de plenul Legislativului European. Dan Nica va putea veni în faţa colegilor pentru a-şi spune punctul de vedere.

parlamentul europeanConducerea Camerei Deputaților a transmis, miercuri, referitor la imunitatea lui Dan Nica, că Parlamentul European nu are nicio competenţă în privinţa ridicării imunităţii în cazul eurodeputatului.

„Parlamentul European nu are niciun fel de competenţă în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii domnului Nica şi pe cale de consecinţă orice solicitare făcută împotriva unui europarlamentar român făcută în baza art 109 al 2 din Constituţie trebuie respinsă ca fiind greşit interpretată, deoarece instituţia nu are atribuţii în a emite astfel de cerereri împotriva unui membru sau fost membru al Guvernului României. Aceasta este şi prevederea din legea responsabilităţii ministeriale şi aceasta este şi prevederea care rezultă din hotărârea CC nr 93/99(…)”, a afirmat secretarul BP al Camerei, Nicolae Mircovici, după şedinţa de miercuri a Biroului Permanent.

El a explicat că PE nu a greşit, ci a solicitat un punct de vedere tocmai datorită faptului că nu există o astfel de reglementare la nivelul PE şi reglementările sunt cele de la nivel naţional.

Anchetatorii vor să înceapă urmărirea penală împotriva lui în dosarul „Microsoft”.  Nica este suspectat că ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens şi Siveco.

În perioada aprilie – noiembrie 2004, acesta ar fi primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens în contul unor societăţi de tip off-shore. Banii ar fi fost daţi pentru consultanţă şi asistenţă tehnică. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.