Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Băsescu despre cazul Şova: Tăriceanu a încălcat Constituţia

Bucureşti: Băsescu despre cazul Şova: Tăriceanu a încălcat Constituţia

DISTRIBUIȚI

 136200 – 21042015 – Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți că la votul din Senat în cazul lui Dan Șova, majoritatea aleșilor s-au prorunțat ”pentru” încuviințarea cererii DNA. În acest caz, susține fostul președinte, Călin Popescu Tăriceanu a încălcat Constituția și astfel poartă toată responsabilitatea pentru situația creată. 

”În spațiul public, în principal este acuzat Senatul, iar majoritatea senatorilor au încuviințat solicitarea DNA în ceea ce privește cazul senatorului Șova. Cel care a gestionat acest vot în mod abuziv a fost președinte Senatului, care a profitat de un articol din statutul deputaților și senatorilor care vorbește despre ridicarea imunității și permiterea arestării cu majoritatea senatorilor, deci cu majoritate calificată. A profitat de acest lucru fără a ține cont de Constituție. Acel articol este neconstituțional”, a spus Traian Băsescu, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.

”Votul majoritar a fost în favoarea solicitării DNA. Ce a făcut Tăriceanu: a utilizat tertipuri prin care a încălcat Constituția, votul senatorilor, a desconsiderat justiția și s-a transformat el personal în judecător. Este o responsabiliate directă și personală a președintelui Senatului. Nu o spun pentru a-l pune într-o situație dificilă. Asta este realitatea: nu Senatul a blocat, ci președintele Senatului”, a mai spus fostul președinte.

”Și în fața judecătorilor dacă ar fi mers, pentru că este clar – DNA se va duce cu o propunere de arestare, judecătorul putea să decida dacă judecă după Constituție sau după o lege organică, dar nu avea dreptul să o facă Călin Popescu Tăriceanu”, a subliniat Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.