Acasă Externe Germania: Ministrul Cazanciuc, în vizită oficială în Germania

Germania: Ministrul Cazanciuc, în vizită oficială în Germania

DISTRIBUIȚI

136449 – 30042015 – Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, efectuează o vizită oficială în Germania, în perioada 29-30 aprilie 2015. În acest cadru, la Ministerul Justiției din Berlin, oficialul român a avut o întâlnire bilaterală cu Heiko Maas, ministrul federal al justiției și protecției consumatorului.

Discuțiile s-au concentrat asupra organizării și funcționării sistemelor judiciare din cele două state, precum și asupra temelor prioritare aflate pe agenda Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

Ministrul Cazanciuc a prezentat proiectele curente ale ministerului, accentuând aspecte legate de intrarea în vigoare a celor patru noi coduri, de  eforturile Guvernului pentru asigurarea infrastructurii necesare bunei funcționări a sistemului judiciar şi rezultatele înregistrate în lupta împotriva corupţiei.

Ministrul federal a exprimat aprecierea pentru activitatea Ministerului Justiţiei din România în ultimii doi ani, arătând totodată că această apreciere a fost exprimată, în discuţii bilaterale, şi de către alți omologi.

Ministrul Cazanciuc a mulțumit pentru expertiza germană de care au beneficiat Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, încă din anul 2002 şi a demarat discuţii în vederea continuării colaborării bilaterale în cadrul unor proiecte care vor fi detaliate la nivel tehnic.

Dintre dosarele aflate în negociere la nivelul Consiliului JAI, cei doi oficiali au discutat despre viziunile celor două state asupra organizării și funcționării viitorului Parchet European și asupra cadrului de protecție a datelor la nivelul UE.

Astăzi ministrul român al justiției merge la Munchen, unde va avea discuții bilaterale cu ministrul justiției din landul Bavaria, Winfried Bausback și va vizita un penitenciar. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.