Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ceremonii dedicate Zilei Eroilor

Bucureşti: Ceremonii dedicate Zilei Eroilor

DISTRIBUIȚI

136903 – 21052015 – Ministerul Apărării Naţionale organizează joi ceremonii militare şi religioase cu prilejul Zilei Eroilor.

            La Bucureşti, de la orele 10.00, au loc depuneri de coroane de flori la Cimitirul Israelit „Filantropia”, iar de la orele 12.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut – Parcul Carol, la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României – Palatul Naţional al Copiilor, Monumentul Eroilor Patriei – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi la Cimitirul Militar Ghencea, potrivit unui comunicat al MApN.

            Ceremonii similare au loc la monumentele eroilor, la marile mausolee, precum şi la cimitirele şi parcelele de onoare din municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi şi mari unităţi.

            În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei. Festivităţile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii a Înălţării Domnului.

            Omagierea eroilor patriei îşi are punctul de origine în contextul creat după Primul Război Mondial când, prin semnarea acordurilor de pace de la Paris (1919-1920), ţara noastră reuşea să obţină recunoaşterea internaţională a înfăptuirii unui deziderat naţional, făurirea României Mari. Acest moment de împlinire naţională nu ar fi fost posibil fără jertfa a circa 330.000 militari români căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă în bătăliile primei mari conflagraţii mondiale.

            În semn de recunoştinţă pentru efortul şi dăruirea militarilor s-a hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paşte).

Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.