Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Conducerea RATB: Repararea vehiculelor imobilizate începe în a doua jumătate a...

Bucureşti: Conducerea RATB: Repararea vehiculelor imobilizate începe în a doua jumătate a lunii iunie

DISTRIBUIȚI

137026 – 26052015 – Toate mijloacele de transport în comun aflate în acest moment în circulaţie îndeplinesc standardele de siguranţă impuse de legislaţia în vigoare şi au reviziile tehnice efectuate, a transmis marţi conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) prin intermediul unui comunicat.

“De asemenea, având în vedere finalizarea procedurilor de achiziţionare a pieselor de schimb necesare, începând din a doua jumătate a lunii iunie, RATB va demara programul de reparare a vehiculelor ce prezintă defecţiuni şi care în prezent sunt imobilizate. În acest context, prioritatea maximă a managementului RATB este derularea tuturor programelor de reparare şi întreţinere a parcului circulant, astfel încât să putem acoperi în mod corespunzător cererea pe toate liniile şi să oferim condiţii mai bune de transport călătorilor noştri”, se mai arată în comunicat.

Şoferii RATB au circulat luni având lipite pe geamul cabinei afişe cu textul “din cauza lipsei pieselor de schimb, nu vă mai putem transporta în siguranţă”de mai sus.

Sindicatul RATB acuză conducerea Regiei că nu a luat măsuri privind lipsa pieselor de schimb şi uzura vehiculelor. Sindicatul afirmă că, în fiecare zi, între 80 şi 100 de autovehicule din parcul auto al RATB nu pot fi scoase pe traseu.

Salariaţii RATB se tem că, din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii mijloacelor de transport şi a infrastructurii proaste, în curând vor circula şi mai puţine vehicule, mult sub limita necesarului zilnic, ceea ce ar produce “manifestări de revoltă ale cetăţenilor lăsaţi să aştepte zeci şi zeci de minute în staţii”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.