Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deptutatul Gheorghe Ialomiţianu: Victor Ponta a reușit să să crească cu...

București: Deptutatul Gheorghe Ialomiţianu: Victor Ponta a reușit să să crească cu aproape un sfert stocul datoriei publice, doar în anii 2013-2014

DISTRIBUIȚI

137096  – 28052015 – Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu consider că premierul Victor Ponta a reuşit una dintre cele mai “absurde contraperformanţe ale guvernării din ultimii 25 de ani, reuşind să crească cu aproape un sfert stocul datoriei publice, doar în anii 2013-2014”.

Deşi se laudă că economia duduie şi că performanţele ANAF au depăşit eficienţa fiscului american, Victor Ponta continuă să-i îndatoreze pe români de la o zi la alta, în medie cu peste 60 milioane de lei pe zi. Victor Ponta amanetează viitorul economic al ţării, crescând datoria publică peste nivelul de 40% din PIB, plafon considerat critic chiar şi de către BNR.

Dacă Victor Ponta ar fi avut nevoie de împrumuturi ca să stabilizeze economia sau ar fi demarat un plan concret de măsuri investiţionale, nu cred că s-ar fi supărat cineva şi nici Curtea de Conturi a României nu ar fi atras atenţia asupra proastei guvernări a lui Victor Ponta. Din nefericire, Victor Ponta i-a împrumutat pe românii cu peste 54,73 miliarde lei în numai doi ani, ca să susţină plata pensiilor şi a salariilor din domeniul public, dar şi ca să-şi facă propria campanie electorală din resurse împrumutate, în vreme ce firmele prietene ale PSD continuă să facă evaziune fiscală, privând bugetul de stat de zeci de milioane de euro”, subliniază Ialomițianu.

Potrivit deputatului, Victor Ponta ar fi putut să evite creşterea datoriei publice şi nevoia de a apela la împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar, în special al fondului de pensii, dacă nu ar fi sacrificat  investiţiile publice:  “Nici după trei ani de zile Victor Ponta nu a învăţat că degeaba se laudă cu excedent bugetar tăind investiţiile publice, pentru că sacrificându-le nu încetineşte doar efectele de multiplicare din economie şi ritmul de creştere al acesteia, ci sacrifică şi locurile de muncă, cele care susţin prin contribuţii fondul de pensii, fondul asigurărilor de sănătate, dar şi bugetul de stat! Este uşor de anticipat faptul că Victor Ponta se va comporta şi anul acesta ca şi în anul 2014 când, după ce a acumulat excedent bugetar tăind investiţii esenţiale pentru România, în ultima lună a anului a deschis puşculiţa şi a împărţit generos şi discreţionar către firmele de partid şi către firme evazioniste. Este iluzoriu să considerăm că Victor Ponta îşi va schimba comportamentul în anul 2015. Deja a pornit cu stângul blocând, numai pe primul trimestru, investiţii de peste 7 miliarde de lei. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice a amplificat împrumuturile pentru finanţarea deficitelor, aruncând România în spirala subdezvoltării şi a compromiterii echilibrelor macroeconomice”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.