Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: România primeşte 8,5 milioane euro ajutor pentru urmările inundaţiilor din 2014

Bruxelles: România primeşte 8,5 milioane euro ajutor pentru urmările inundaţiilor din 2014

DISTRIBUIȚI
ue

137888 – 26062015 – România, Bulgaria și Italia ar trebui să primească 66.5 milioane de euro ca ajutor din partea UE pentru a repara pagubele provocate de inundațiile grave din 2014, a decis comisia pentru bugete din Parlamentul European (PE). Acest ajutor trebuie confirmat prin votul plenului PE.

Sumele eliberate din cadrul Fondului European de Solidaritate vor ajuta autoritățile din cele trei state să repare pagubele provocate infrastructurilor publice și private, gospodăriilor, întreprinderilor, mediului înconjurător sau patrimoniului cultural de inundațiile din primăvara și vara anului 2014 din Romania, potrivit unui comunicat al PE.

Același tip de ajutor vor primi și Bulgaria și Italia pentru pagubele inundațiilor din vara și, respectiv, toamna anului 2014.

România va trebui să primească 8,49 milioane de euro, Bulgaria 1,98 milioane. Italia, unde, în afară de pagubele materiale, inundațiile au provocat și moartea a 11 persoane, va primi 56 de milioane de euro. Costurile totale directe ale pagubelor sunt estimate la 339,8 milioane de euro în România, 79,3 milioane în Bulgaria și 2 241 milioane de euro în Italia.

Fondul European de Solidaritate a fost creat în noiembrie 2002 pentru a ajuta victimele dezastrelor naturale din regiunile care au nevoie de sprijin financiar. Aceasta este prima decizie de mobilizare a acestui fond în 2015. Fondul dispune de o sumă totală de 541.2 milioane de euro care poate fi folosită în 2015, la care se pot adăuga 403.9 milioane care nu au fost cheltuite în 2014.

PE va vota în sesiunea plenară din iulie această decizie. Consiliul de Miniștri a aprobat deja acest ajutor, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.