Acasă Externe Agenda Europeana Bucureşti: Rolul UE în Regiunea Mării Negre în contextul anexării Crimeei

Bucureşti: Rolul UE în Regiunea Mării Negre în contextul anexării Crimeei

DISTRIBUIȚI

 137343  – 05062015 – Biroul de Informare al Parlamentului European în România a organizat vineri, la sediul său din Bucureşti, masa rotundă cu tema “Rolul Uniunii Europene în Regiunea Mării Negre”. Evenimentul a asigurat cadrul unui dialog între Parlamentul European, reprezentat de către vicepreședintele Ioan Mircea Paşcu (grup politic S&D), şi factori interesaţi din societatea românească, atât la nivel de instituții publice cu rol în politica externă şi de apărare (Președinția României, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale), cât şi la nivelul mediului academic şi societăţii civile, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

Masa rotundă, moderată de Ion M. Ioniţă, redactor şef Foreign Policy România,  a avut loc în contextul în care săptămâna viitoare plenul Parlamentului European, întrunit în sesiune la Strasbourg, va dezbate şi vota Raportul referitor la situația militară strategică din bazinul Mării Negre în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia. Documentul îl are ca raportor pe Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe (AFET).

Dezbaterea raportului în plen este programată pentru miercuri, 10 iunie, în jurul orei 16.15 – ora României.

În evaluarea situaţiei actuale din Marea Neagră, Ioan Mircea Paşcu consideră că „avem de-a face cu anexarea ilegală a unui teritoriu aparținând unui alt stat. Această situație pune sub semnul întrebării actuala ordine internațională, dreptul internațional şi, de asemenea, sistemul de securitate din Europa de după sfârșitul Războiului rece şi chiar de după cel de-al Doilea Război Mondial.”

Ca paşi următori Ioan Mircea Paşcu consideră că „Europă trebuie recunoască faptul că situaţia strategică din Marea Neagră s-a schimbat dramatic şi să considere acest lucru drept o provocare şi o ameninţare, în anumite condiţii, la adresa securităţii. Europa trebuie să răspundă, împreună cu NATO, acestei situaţii.” – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.