Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Deputatul Daniel Gheorghe cere înlocuirea ”bordurii” de pe mijlocul DN1 din zona...

Deputatul Daniel Gheorghe cere înlocuirea ”bordurii” de pe mijlocul DN1 din zona Otopeni

DISTRIBUIȚI

 137375  – 08062015 –   La 16 februarie, deputatul liberal de Ilfov Daniel Gheorghe îl interpela pe ministrul Transporturilor,Ioan Rus, cu privire la necesitatea montării unui apărător de sens în zona orașului Otopeni care să înlocuiască actuala “bordură” de pe mijlocul DN1, “bordură” care este responsabilă pentru marea majoritate a accidentelor grave care au loc la ieșirea nordică din Capitală.

Acest separator de trafic (apărător de sens), susține parlamentarul ilfovean, care ar împiedica intrările autovehiculelor pe contrasens cât și traversările neregulamentare, ar trebui montat pe toată distanța care leagă Aeroportul Băneasa de Aeroportul Otopeni. ”Atât sub guvernarea Emil Boc, care a avut proasta inspirație a montării acestei borduri, cât și sub guvernul condus de Victor Ponta, Executivul a ignorat constant tragedia rutieră care se derulează la ieșirea nordică din București, CNADNR tratând cu dezinteres și iresponsabilitate toate sesizările venite din direcția autorităților locale și a poliției. Cer public domnului ministru Ioan Rus, care, ciudată coincidență, mi-a răspuns prompt la toate celelalte interpelări adresate pe teme de interes local și național, să dea urgent dispoziție conducerii CNADNR să monteze acest apărător de sens propus a fi instalat de multă vreme în zona orașului Otopeni. Menționez faptul că sunt la a treia interpelare pe care am transmis-o în cursul acestor zile ministrului Transporturilor după cea din 24 martie 2015 la care, de asemenea, nu am primit răspuns”.

Deputatul Gheorghe atenționează că Guvernul României este responsabil, ”prin păstrarea acestei inepții tehnice extrem de periculoase de pe mijlocul DN1, pentru punerea constantă în pericol a vieții participanților la trafic din aria rutieră cea mai circulată din România! Aștept nu doar un răspuns urgent de la domnul ministru, ci aștept să văd cum în cursul acestei veri (în cel mai scurt timp posibil) se va trece la realizarea acestei investiții în folosul cetățenilor”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.