Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi

Bucureşti: Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi

DISTRIBUIȚI

138349 – 15072015 – Persoanele cu dizabilităţi din Bucureşti şi Ilfov au oportunitatea de a-şi găsi un loc de muncă la bursa organizată joi, 16 iulie 2015, în cadrul proiectului “ACCES pentru toţi – Accesul persoanelor cu dizabilităţi la ocupare şi servicii”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

            Evenimentul se desfăşoară în scopul îmbunătățirii accesului pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități şi este sprijinit de ANOFM.

            Acţiunea va avea loc în Bucureşti, la hotelul Yesterday, str. Economu Cezărescu nr. 8, Sector 6 şi va debuta, la ora 10.00, cu seminarul “Cum să reduci dizabilitățile angajaților tăi?”, dedicat angajatorilor. Bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi va avea loc începând cu ora 12.00.

            La eveniment şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ai Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi şi ai ANOFM.

            “ACCES pentru toţi – Accesul persoanelor cu dizabilităţi la ocupare şi servicii” este implementat de Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare alături de Filiala Bucureşti a Asociaţiei Profesionale Neguvernamentale de Asistenţă Socială (ASSOC) şi alţi parteneri.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007- 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, DMI 6.2. „Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”. Evenimentele organizate au în vedere creșterea capacității de ocupare/incluziune și furnizarea de măsuri inovatoare pentru 720 persoane cu dizabilități în regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest și București-Ilfov. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.