Acasă Externe Mesaj de susţinere din partea României pentru candidatura Muntenegrului la NATO

Mesaj de susţinere din partea României pentru candidatura Muntenegrului la NATO

DISTRIBUIȚI

13852 – 22072015  – La iniţiativa ministrului român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în zilele de 22 şi 23 iulie 2015, are loc în Muntenegru o vizită comună a miniştrilor Afacerilor Externe din state membre NATO. Alături de şeful diplomaţiei române vor participa la vizita comună miniştrii Afacerilor Externe din Polonia, Croaţia şi Ungaria, potrivit unui comunicat al MAE.

            Această iniţiativă a diplomaţiei române are loc în cadrul sprijinului constant pe care România îl acordă candidaturii Muntenegrului la NATO, obiectivul principal al vizitei comune fiind transmiterea unui mesaj puternic de susţinere şi de încurajare în sensul continuării procesului de reforme necesar aderării la Alianţă.

            Vizita are loc şi în contextul evaluării de către NATO, până la finalul anului 2015, a progreselor înregistrate de Muntenegru pentru pregătirea aderării.

            Cei patru miniştri de Externe se vor întâlni cu preşedintele Muntenegrului, Filip Vujanović, prim-ministrul Milo Đukanović, vicepremierul şi ministrul a Afacerilor Externe, Igor Lukšić, ministrul Apărării, Milica Pejanović-Djurišić, şi preşedintele Parlamentului, Ranko Krivokapić.

            De asemenea, înalţii demnitari vor participa la un seminar interactiv pe tema Politicii NATO a Uşilor Deschise şi vor vizita împreună cu autorităţile muntenegrene portul Bar.

            Iniţiativă a ministrului Bogdan Aurescu, vizita comună în Muntenegru, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria, se înscrie în demersurile de promovare a  viziunii strategice a României de continuare a procesului de extindere al NATO şi de susţinere a aspiraţiilor euro-atlantice ale statelor din Balcanii de Vest şi ale Georgiei.

            În calitate de fost beneficiar al politicii Aliate a uşilor deschise, la peste 10 de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România consideră că extinderea NATO rămâne un instrument unic, menit să încurajeze eforturile de modernizare şi democratizare ale aspiranţilor, să recompenseze progresele obţinute de aceştia, dar şi să ofere garanţia stabilităţii şi securităţii, mai ales în contextul actual de securitate, marcat de evoluţii preocupante la frontierele de est şi de sud.

            Vizita în Muntenegru transmite un mesaj foarte important al României şi una dintre lecţiile învăţate pe perioada procesului de aderare la Alianţă: un element esenţial pentru finalizarea cu succes a integrării euro-atlantice este reprezentat de coeziunea întregii clase politice în jurul acestui obiectiv şi de sprijinul susţinut al opiniei publice.

            Ultimele sondaje arată că sprijinul opiniei publice din Muntenegru pentru aderarea la NATO este în creştere, acesta situându-se în intervalul 37-42%.

            Pe lângă exprimarea sprijinului pentru politica NATO de extindere, pentru eforturile Muntenegrului în parcursul de integrare euro-atlantică, obiectivul principal al vizitei comune este transmiterea unui mesaj puternic de susţinere şi de încurajare în sensul continuării procesului de reforme.

            La scurt timp după ce şi-a obţinut independenţa (iunie 2006), Muntenegru a primit invitaţia de a se alătura Parteneriatului pentru Pace în noiembrie 2006. În decembrie 2009, a fost invitat să se alăture Planului de Acţiune pentru Aderare la NATO (Membership Action Plan – MAP).

            MAP este un program NATO de consultanţă, asistenţă şi sprijin practic, adaptat pentru necesităţile individuale ale fiecărui stat care doreşte să adere la Alianţă.

            La Summit-ul NATO din Ţara Galilor (septembrie 2014), Alianţa Nord-Atlantică a decis angajarea unui proces de Dialog Intensificat (Intensified and Focused Talks) cu Muntenegru, care să faciliteze condiţiile necesare unei evaluări pozitive pentru obţinerea unei invitaţii de aderare la sfârşitul anului 2015.

            Domeniile unde sunt necesare reforme suplimentare pentru accelerarea procesului de integrare euro-atlantică: funcţionarea statului de drept; reforma sectorului de securitate şi apărare, creşterea sprijinului opiniei publice privind aderarea la NATO şi sporirea bugetului apărării.

            Începând cu 2010, Muntenegru a participat cu trupe la ISAF şi a rămas prezent în Afganistan în cadrul misiunii Resolute Support, la care contribuie atât cu militari, cât şi cu un pachet financiar, ca parte a eforturilor internaţionale de a sprijini Forţele Naţionale de Securitate Afgane, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.