Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Liberalii punctează la Statutul aleșilor locali

București: Liberalii punctează la Statutul aleșilor locali

DISTRIBUIȚI

 140012 – 23092015 – O modificare la Statutul aleșilor locali nu a reușit să aibă numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de plenul Camerei Deputaților, având în vedere că este vorba de o lege organică. Liberalii au votat împotriva acestei legi care prevedea ca aleșii locali condamnați definitiv cu suspendare să nu își mai piardă mandatul. Senatul va decide însă acest aspect, fiind Cameră decizională.

În prezent, aleșii locali condamnați definitiv, cu executare sau cu suspendare, își pierd mandatul. ”Propunerea are ca obiect modificarea și completarea Statutului aleșilor locali în sensul încetării de drept a calității de consilier local, de consilier județean, de primar sau de președinte al consiliului județean în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsa privativă de libertate cu executare și nu în toate situațiile în care s-a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate ca în prezent”, a declarat Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei Juridice, comisie care a dat raport favorabil legii, la fel cum a făcut și Consiliul Legislativ. Proiectul a fost semnat de parlamentari de la toate partidele, dar liberalii nu mai susțin acest proiect. PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.