Acasă Politic PNL a aderat la Uniunea Democrată Internaţională

PNL a aderat la Uniunea Democrată Internaţională

DISTRIBUIȚI

 170738 – 08122023 – Partidul Naţional Liberal a aderat la Uniunea Democrată Internaţională, decizia fiind luată, în unanimitate la Reuniunea executivă a organizaţiei care a avut loc la Washington, a anunţat pe facebook președintele PNL, Nicolae Ciucă.
”Partidul Naţional Liberal este, începând de astăzi, membru al Uniunii Democrate Internaţionale (International Democracy Union – IDU), cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din lume, cu peste 80 de membri din 60 de ţări”, precizează sursa citată.

Eurodeputatul Siegfried Mureşan, care a reprezentat PNL la Forumul IDU de la Washington, a scris că ”IDU devine mai puternică odată cu aderarea noastră. Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid de centru-dreapta din Europa, iar, în contextul geopolitic actual, PNL va juca un rol din ce în ce mai important în apărarea și întărirea liberalismul și a valorilor de centru-dreapta în România și în regiune”.

Din IDU fac parte principalele partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, printre care Uniunea Creștin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, dar și Partidul Popular European (cea mai mare alianță de partide de centru-dreapta din Europa). Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada și Partidul Liberal din Australia sunt, de asemenea, membre ale Uniunii Democrate Internaționale.

IDU a fost înființată în 1983. Printre membrii săi fondatori se numără Margaret Thatcher (prim-ministrul Marii Britanii între 1979 și 1990), George Bush Sr. (președinte al Statelor Unite ale Americii între 1989 și 1993), Jacques Chirac (președinte al Franței între 1995 și 2007) și Helmut Kohl (cancelar al Germaniei între 1982 și 1998).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.