Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Senatorul Valeriu Todirașcu cere optimizarea recuperării sumelor confiscate de instanțe

București: Senatorul Valeriu Todirașcu cere optimizarea recuperării sumelor confiscate de instanțe

DISTRIBUIȚI

139798 – 15092015  –  Senatorul Valeriu Todirașcu (Noua Republică) a depus în Parlament o inițiativă legislativă pentru completarea Art. 574 al Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu scopul declarat de a optimiza recuperarea sumelor confiscate de instanțe.

”Actualul Cod de procedură penală tolerează tergiversarea nejustificată de către ANAF a colectării în proporţie de doar 9% a sumelor confiscate de către instanţele de judecată, fapt care împiedică înfăptuirea justiţiei, aduce importante pagube bugetului de stat şi subminează încrederea populaţiei în actul de justiţie”, susține senatorul.  Acesta susține că, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, între anii 2010 şi primul semestru al anului 2014, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 175 milioane lei sau, dacă ne referim la sumele colectate de ANAF, prejudiciul se ridică la peste 192 milioane lei, adică aproape 43 milioane euro, reprezentând o medie de 9% pentru perioada 2010 și primul semestru din 2014, respectiv: 3,7% în 2010, 6,9% în 2011, 4,7% în 2012, 8,7% în 2013 și 16,2% în primul semestru din 2014. La momentul actual confiscarea este dispusă de o instituţie a statului, instanţa de judecată, dar, conform legii, colectarea şi valorificarea sumelor şi bunurilor se face de către ANAF, o altă instituţie a statului.

”Fără niciun control al executării, există riscul ca ceea ce s-a decis în instanță să nu se înfăptuiască.

În alte situații, Codul de procedură penală, prevede un astfel de control al executării deciziei instanței de judecată de către instanța de executare, respectiv în privinţa pedepselor privative de libertate, pentru tratamentul medical obligatoriu sau pentru internarea obligatorie stabilite de instanţele de judecată, se prevede informarea obligatorie a instanţei de executare privind aplicarea hotărârilor instanţelor de judecată.

Pentru îmbunătăţirea funcţionării confiscării se propune introducerea unei noi prevederi, prin care organele în drept a prelua și valorifica bunurile și sumele de bani confiscate raportează trimestrial instanţei de executare stadiul demersurilor, până la finalizarea completă a acestora conform hotărârii instanţei de judecată, precum şi eventualele piedici întâmpinate în cursul procesului de preluare sau valorificare, după caz. În urma raportării, stadiul demersurilor va fi publicat trimestrial de către instanţa de executare, prin afişare la sediul său şi pe site-ul propriu”, precizează parlamentarul. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.