Acasă Externe SUA: Fără vize în Indonezia

SUA: Fără vize în Indonezia

DISTRIBUIȚI

140073 – 25092015 –  Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut la 24 septembrie 2015, la New York, o întrevedere cu omologul său din Indonezia, Retno L.P. Marsudi, ocazie cu care au semnat Acordul pentru scutire de vize pentru posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu.

În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat teme privind cooperarea bilaterală, având ca principal obiectiv dinamizarea contactelor politice şi a cooperării economice dintre cele două state. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu şi omologul indonezian au discutat despre colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi au avut un schimb de opinii pe subiecte de interes de pe agenda regională şi internaţională.

Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a salutat împlinirea a 70 de ani de la declararea independenţei Republicii Indonezia, împlinirea a 65 de ani de la recunoașterea independenţei Indoneziei de către Romania şi a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale la nivel de ambasadă. Bogdan Aurescu a subliniat importanţa pe care România o acordă extinderii dialogului la nivelul ministerelor de externe, precum şi relaţiilor la nivel regional dintre Uniunea Europeană şi Asociaţia Statelor din sud¬estul Asiei (ASEAN).

Ministrul român a salutat anunțul făcut de omologul indonezian cu privire la faptul că Indonezia a decis ca, începând cu luna octombrie 2015, cetățenii români să nu mai aibă nevoie de viza de scurtă ședere pentru a călători în scop turistic în Indonezia.

Cei doi miniştri au evidenţiat necesitatea consolidării relaţiilor economice, pentru a menține ritmul de creştere a schimburile economice şi pentru a încuraja investiţiile indoneziene în România, dar şi pe cele româneşti în Republica Indonezia, care este o poartă către viitoarea Comunitate Economică ASEAN. În acest sens, Bogdan Aurescu a propus reluarea activității Comisiei mixte de cooperare economică, respectiv crearea unui Forum de Afaceri Romania-Indonezia, cu sprijinul Camerelor naționale de Comerț ale celor două ţări.

În cadrul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat inițiativa României, susținută de Spania, privind crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, inițiativă primita cu interes de omologul indonezian. –  PROMPT MEDIA

foto:mae.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.