Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Steluţa Cătăniciu, PNL, între ipocrizie şi fuga de responsabilitate

București: Deputatul Steluţa Cătăniciu, PNL, între ipocrizie şi fuga de responsabilitate

DISTRIBUIȚI

140314  – 07102015 –  Constat cu dezamăgire că Parlamentul României a devenit pentru PNL un fel de arenă unde îşi poate pune în practică toate jocurile politice ieftine. Din instituţia reprezentativă a poporului român, PNL a transformat Legislativul într-un loc de joacă al intereselor partinice, este de părere deputatul ALDE, Steluţa Cătăniciu.

”Demersul PNL de a sta în bănci, cu eşarfe albe la mâini, nu se poate numi grevă japoneză, ci chiul în masă de la discuţiile privind legi importante pentru români. De altfel, am putea spune, la cum s-au desfăşurat lucrurile, că această grevă de faţadă a început încă de după moţiune, când cei din PNL au lipsit în masă de la Parlament. La acest moment, oamenii aflaţi sub patronajul Alinei Gorghiu şi al lui Vasile Blaga nu vor să facă altceva decât să blocheze activitatea Parlamentului. După ce şi-au retras reprezentanţii din Comisia de Cod Electoral, pentru că nu au fost capabili să ducă la îndeplinire responsabilităţile pe care şi le-au asumat, acum, noii penelişti pun beţe-n roate întregului Legislativ. La începutul acestui an, PNL s-a zbătut pentru a prelua preşedinţia Comisiei de Cod Electoral, pe care, în urma negocierilor dintre grupurile parlamentare, a şi obţinut-o. În acel moment, PNL se bătea cu pumnul în piept că va deschide o dezbatere în comisie cu privire la modalităţile de vot alternativ – votul prin corespondenţă şi votul electronic. Timpul a trecut, iar PNL a transformat dezbaterea în eşec prin încercarea de a impune „propriul” proiect privind votul prin corespondenţă, un document cu multe lipsuri şi pe care, din calcule electorale, îl doreau trecut pe repede înainte. Acum PNL ne demonstrează, încă o dată, că poate face doar ceea ce ştie mai bine: să fugă de responsabilitate! Greva japoneză a PNL scoate în evidenţă penibilul în care se află şi lipsa unei viziuni politice pentru acest proiect”, consideră Cătăniciu. –  PROMPT MEDIA

foto:monitorulcj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.